Gmx

După fiecare seiune a examenului de bacalaureat apar pe internet tot felul de articole care scot în evidenţă prostia de care dau dovadă elevii. Perle peste perle ne fac să ne minunăm ce copii retardaţi produce învăţământul românesc din aceste vremuri. Că vezi doamne pe vremea când eram noi la liceu nu exista aşa ceva, toţi ne toceam coatele pe bancile şcolii ca să luăm note bune şi pe merit, purtam uniforme şi nu făceam parada modei şi multe altele.
Dar ia gândiţi-vă bine, toţi eram la fel? Erau elevi buni şi elevi slabi, unii aveau părinţi suspuşi (doctori sau vânzători la alimentara) care aveau de unde să îndese câte ceva în sacoşele cui trebuie, ca şi acum.
Şi în lucrările de control sau tezele date de elevii de atunci găseai tot felul de perle şi exprimări ciudate, dar nu prea aveai cum să afli despre aşa ceva, pentru că nu erau mediatizate ca în prezent. Ştim numai ce am văzut şi auzit cu urechile noastre şi ţinem minte toată viaţa asemenea întâmplări.
De exemplu eu am terminat un liceu economic, cotat printre cele mai bune din oraş. La examenul de admitere am concurat 6 pe 1 loc. După 2 ani de zile a trebuit să trec prin altă probă de foc, treapta a II-a, un examen care a facut o triere dură. Cei rămaşi nu erau spuma spumelor dar nici proşti. Examenul a fost corect, aşa gândeam noi în clasa a XI-a.
Dar la o săptămână după ce au început cursurile ne-am trezit cu o colegă nouă, venită prin transfer, culmea, de la cel mai slab liceu, cel cu profil agricol. Am aflat că pilele o ajutaseră mult, dar pe noi nu prea ne-a afectat chestia asta, cu toate că nu ni se părea corect. Am acceptat-o pe noua colegă şi nu am marginalizat-o, dar ea parcă trăia pe altă lume.
Aveam o profesoara de matematică, foarte bună dar şi foarte exigentă pe care o stimam şi o apreciam foarte mult şi încercam să nu o dezamăgim. Şi a venit vremea primei lucrări de control. Fiecare a rezolvat ce a ştiut, cum s-a priceput, din ce îşi mai aducea aminte de anul trecut..etc.. Când ne-a adus a doua zi lucrările corectate, profesoara a ţinut să ne precizeze că în lunga sa carieră (mai avea un an până la pensie) nu i-a fost dat să păţească o asemenea ruşine. Noi ne-am făcut mici în băncile noastre pentru că ştiam că după o lungă vacanţă de vară petrecută în euforia reuşitei la treapta a II-a nu ne omorâsem cu exerciţiile la matematică şi precis rezolvările noastre erau de toată jena.
Dar, spre mirarea noastră, profesoara ne-a arătat lucrarea de control a proaspetei nostre colege. Nici o cifră, nici o formulă, nimic care să aducă cât de cât cu matematica. Era doar un text copiat din manualul de limba română.
Deci scumpa noastră colegă habar nu avea să deosebească dintre litere şi cifre şi la un examen de matematică ea a copiat din cartea de română. Săraca profesoară era distrusă, îi era ei ruşine că are o asemenea elevă şi avea impresia că toată munca ei de o viaţă întreagă nu mai valorează nimic.
Aşa că fiecare generaţie are uscăturile ei şi ar fi cazul ca unii dintre noi să nu ne mai batem cu pumnul în piept şi să zicem că pe vremea noastră era altfel, pentru că nu este chiar aşa.
Îmi place să cred că avem copii inteligenţi care au rezultate bune la învăţătură. Avem copii eminenţi care ocupă primele locuri la diferite concursuri în străinatate şi care apoi obţin burse la universităţi de prestigiu din străinătate.
Cu toate acestea mass-media nu îi bagă în seamă. Foarte rar găseşti câte un articol sau un mic reportaj despre ei. În schimb, prostia şi indolenţa sunt la mare rang. De ce?

Cum se fac restructurarile de personal? Simplu: se desfiţează un compartiment. Care? Cel mai nesimnificativ din punctul de vedere al celor care taie şi spânzură: Serviciul informatică. Ce mai contează că totul este informatizat,  că folosim programe de introducere şi prelucrare a datelor, că dacă pică internetul activitatea se întrerupe? Informaticienii sunt inutili, aşa au decretat cei de sus.
Nu mai contează că 5 ani de zile s-au luptat să implementeze aceste programe care au costat destul de mult, cu scopul eliminării harţogăriei şi al birocraţiei. Ei cred că totul o să meargă ca pe roate şi fără oamenii care întreţin aceste baze de date, care fac periodic modificari şi salvări? Toate acestea nu mai contează când este vorba de bani, restructurări..etc. Deocamdată colegii care ţin de acest compartiment nu au fost daţi afară, ci au fost imprăştiaţi pe la alte servicii, dar eu nu văd logica acestei acţiuni. Parcă se spunea că o să fie restructuraţi angajaţii leneşi şi incompetenţi. Dar să se desfiinţeze un întreg serviciu important mi se pare o aberaţie.
Am mai spus cândva: Cu paşi mari şi repezi ne întoarcem în trecut, la hârtie şi creion.

Ca să nu mai fiţi supăraţi că nu aveţi şi voi o zi a voastră, a bărbaţilor, întâiul marinar al ţării s-a gândit ca zilei de azi să îi mai atribuie o semnificaţie pe lângă cele două deja cunoscute: Ziua bărbatului.
Eu ce să înţeleg din aceasta?
1. Cine este marinar este bărbat? Şi restul care nu au meseria asta ce sunt? În plus, să nu uităm că în marina comerciala sau militară sunt şi femei. Putem spune că de azi acestea au suferit o schimbare de sex?
2. Cine este bărbat este marinar? Măi să fie, nu stiam că sunt înconjurată numai de femei (inclusiv soţul şi băiatul meu). De azi încolo nu o să mai vedem bărbaţi decât în port la Marea Neagră?

Lăsînd gluma deoparte, marinerul Base a ţinut azi un discurs de tot râsul şi la sfârşit i s-a mulţumit cu huiduieli si fluierături.

Iar am primit o ,,moţăială” de la ‘mnealui care îmi aduce aminte că ar fi timpul să termin pauza şi să mai scriu ceva pe blogul meu. Aş scrie, cum nu, dar atenţia şi energia mea este canalizată în a urmări noul scandal cu privire la USH. Nu îmi face nici cea mai mică plăcere să scriu despre asta dar sunt implicată şi trebuie să fiu la curent cu tot ce se întâmplă.
Anul trecut am susţinut licenta si pe baza adeverinţei eliberate de USH postul mi-a fost transformat din studii medii în studii superioare şi salariul este în conformitate cu încadrarea. Luna aceasta urma să merg să ridic diploma. Dar nu se eliberează. Cică trebuie să ne relicenţiem. Nu ştiu dacă acest cuvânt este potrivit dar totul mi se pare o nebunie. Mulţi dintre cei care sunt în această situaţie nu sunt de acord şi sunt hotărâţi să dea în judecată USH şi MECTS.
Eu nu am energia şi nici banii necesari de a urma această cale şi m-am hotărât să mai susţin încă odată licenţa dacă aşa vor domnii de la MECTS.
Povestea este lungă şi nu are rost să mă plâng aici dar din puţinele mele cunoştinţe în ceea ce priveşte legislaţia ştiu că o lege nu se aplică retroactiv. Dar în România totul este posibil şi ar cam fi cazul să nu mă mai mir nici dacă văd un porc mic, gras şi portocaliu zburând.

Aşa că..ce fac când nu am ce face? Dau încă odată licenţa!!

Nu am mai raspuns de foarte mult timp provocărilor unei lepşe din anumite motive dar am ajuns la concluzia că din când în când nu strică ,,una mică” cum este aceasta, primită de la Thorus:

Ce îmi rupe sufletul?
Mor prea mulţi cunoscuţi..colegi, prieteni, rude şi nimeni nu poate împiedica asta.

Ce mă face să merg mai departe?
Încrederea în mine.

Ce mă apasă?
Timpul. Trece prea repede.

Ce nu vreau să pierd?
Nunta de aur. Sau de diamant?!!

Ce cred ca o să se termine?
După ,,termine” trebuia să mai fie unul din cuvintele: curând, în viitor, cândva. Nu pot da un răspuns exact fără acest cuvânt. Plaja timpului este prea mare.

Şi transmit leapşa la Black Angel, Molia şi Claudia.