Archive for December, 2009
Cotcodăsfera
Începe o nouă zi de muncă în Cotcodăsferă. Pintenatul dădu deşteptarea la toate găinile apoi se retrase în biroul (coteţul) lui unde îl astepta bolul cu grăunţe şi paharul cu apă rece. Începu să ofteze gândindu-se că luni este o zi de tot găinaţu’ !
- Moţatooo ia zi-mi cine a avut curajul să se înscrie în audienţă azi?
- Paraschiva Outoarea, Maricica Pestriţa şi Ionuţ Codiţă.
- Cine este Outoarea şi ce vrea?
- Este găina aia de 3 ani care face 4 ouă pe zi, apreciată de stăpână. A depus o cerere pentru acordarea unui spaţiu pentru cuibar ca să aibă unde cloci ouăle.
- Auzi, dar numai cerere a depus cloşca bătrână?
- Da şefu..numai..
- Aşa deci! Lasă că o să am grijă să ajungă cât de curând în oala de ciorbă.
- Acum zi-mi cine este Maricica că nu îmi aduc aminte de ea.
- Păi şefu, este o piţipoancă din aia cu penele pestriţe şi cu ciocu pe sus.
- Şi ce vrea puicuţa?
- Vrea spor de noapte, nesimţita.
- Moţato, te rog să îţi controlezi cotcodăcitul! Vezi că nu eşti bătută în cuie pe postul de secretară. Oricând îţi poate lua locul o puicuţă!
- Am înţeles şefu! Să vă zic şi ce vrea Codiţă, dragul de el?
- Cocoşelul ăla obraznic nu are ce căuta în biroul meu! Crezi că nu ştiu că îmi calcă găinile şi le incită împotriva mea ca să mă înlocuiască înainte de a-mi lua capul stăpâna? Aşa ceva nu s-a mai pomenit in Cotcodăsferă! Când apare să îi spui că sunt în delegaţie la inspectat de coteţe şi numărat de ouă!!! Acum spune la băbătie să intre prima că să scap mai repede de lucrurile neplăcute.
Paraschiva intră în coteţul Pintenatului cu creasta înroşită şi cu penele înfoiate pentru că se împiedicase în faţa lui Ionuţ şi…
- Bună ziua scumpă doamnă! Luaţi loc vă rog şi spuneţi ce probleme aveţi!
- Vă rog din tot sufletul să îmi aprobaţi cererea depusă la Biroul Locativ pentru un cuibar numai al meu, să am şi eu unde îmi cloci ouăle.
- Îmi pare rău doamnă Outoare, dar nu mai sunt cuibare libere!
- Cum să nu fie? Sus la mansardă lângă cuibarul Moţatei! Ea ocupă tot spaţiul acela. Nu mi se pare corect ca..
- Cum îţi permiţi să te gândeşti că ai putea fi vecină cu scumpa mea secretară? Cu ce ai contribuit tu la prosperitatea Cotcodăsferei?
- Anul trecut am avut o medie de 4 ouă /zi.
- Da, acum înţeleg de ce nu ai ajuns după un an de zile în oala stăpânilor. Dar nu e timpul pierdut. Ştii vorba aceea: Găina bătrână şi morcovul tânăr face ciorba bună! Pentru impertineţa de care ai dat dovadă o să îţi tai sporul de cloşcă şi îţi sugerez să faci cerere pentru ieşirea anticipată la pensie.
- Dar încă mai pot face ouă şi stăpâna îmi apreciază munca şi..
- Tacă-ţi clonţu’ şi ia aminte: Dacă te încăpăţânezi şi nu vrei să ai o pensie decentă şi o viaţă liniştită te trec pe lista pentru disponibilizări. Uite adresa venită de la baba Floarea, multiubita noastră stăpână. Trebuie să se reducă efectivul de capete cu 25% pentru că este consum prea mare de grăunţe. Ştii că este criză, nu? Ştii că se lasă cu tăiat de capete? Vrei să ajungi în apa clocotită înainte de vreme?
Paraschiva puse ciocu în pământ şi ieşi pe uşa coteţului cu penele pleoştite. Trebuia să ajungă repede la hârbul ei de calculator ca să îşi scrie cererea de pensionare înainte ca şeful să îşi schimbe hotărârea.
Pintenatul înţelese că a învins şi îşi scutură penele cu nerăbdare. Trebuia să se ocupe de puicuţa Maricica.
- Moţato, dacă a sosit domnişoara Pestriţa învit-o te rog în birou şi mai adu un bol de grăunţe şi un pahar cu apă.
- Dar şefu’ nu mai avem multe grăunţe la protocol şi nici nu o să mai primim până la sfărşitul lunii.
- Nu mă interesează asta. Adu boabele alea odată şi invit-o pe domnişoara. Nu e frumos din partea mea să lăsăm o găinuşă frumoasă să aştepte, nu?
(va urma..?)
The box
Ieri am vazut filmul The box şi m-a impresionat foarte mult. Nu se compară cu Avatar care este cel mai din toate punctele de vedere, dar este interesant, mi-a plăcut şi părerea mea este că merită văzut.
Vreau sa vă întreb dacă voi aţi apăsa butonul care ar aduce moartea unei persoane necunoscute în schimbul a unui milion de dolari?
Ce va fi, cum va fi?
Mai este puţin şi ne luăm rămas bun de la 2009. Nu pot spune că a fost un an uşor pentru mine, dar am avut şi realizări. Într-un cuvânt, nu prea am de ce mă plânge. Oboseala, nervii, micile şicane de la birou sunt de domeniul trecutului. Ma bucur că am familia alături de mine şi că toţi suntem sănătoşi, asta este tot ceea ce contează.
Anul care vine va fi unul foarte greu, banii vor fi din ce în ce mai puţini. Azi s-au anunţat restructurari. Probabil se va continua cu zilele neplatite în fiecare lună şi este posibil să nu mai primim nici banii de hrană. Dar eu sper că până la urmă totul va fi bine.
Mâine seară este Ajunul şi eu vă urez Crăciun fericit!
Caţa binevoitoare
Din nefericire colega mea de birou este o caţă în adevăratul sens al cuvântului. Câteodată mă distrează entuziasmul ei când povesteşte ultima bârfă aflată pe la colşurile firmei dar azi a întrecut măsura.
Şeful cel mare vrea să organizeze o petrecere de sfârşit de an (fiecare îşi plăteşte partea, logic) şi a cerut să îi spunem cine binevoieşte să facă prezenţa la această reuniune ,,în familie”
Dimineaţă am discutat în birou şi eu am spus clar că nu o să merg din mai multe motive pe care nu le-am înşirat pentru că nu am considerat necesară informarea tuturor.
Binenţeles că toţi au sărit cu gura pe mine că fac notă discordantă, că şeful vrea să demonstrăm că suntem ,,o mare familie” şi multe altele. Le-am zis că din partea mea nu au decât să creadă ce vor, eu nu vin şi gata.
După câteva ore apare şeful cel mare prin biroul nostru şi caţa sare la raport şi mă ,,pârăşte,, că nu vreau să merg la chef. Doamne, parcă ne întorsesem în timp şi eram la grădiniţă. Nu îmi venea să cred că am o asemenea colegă bievoitoare care ţine la mine aşa de mult încât recurge la orice mijloace care să mă determine să îmi schimb hotărârea luată.
Cred că degeaba i-am zis apoi colegei guralive că trebuie să înveţe că sunt momente când trebuie să tacă din gură că nu am avut cu cine mă înţelege. De când o ştiu tot aşa face, gafe după gafe şi nu cred că se va schimba vreodată.
Câteodată ma întreb dacă are 50 de ani sau numai 5 ?!!!!
cață, s.f. (persoană care vorbește mult, moară-stricată; persoană bîrfitoare















